În urmă cu aproape 10 ani, am luat contact cu primul set de cărți de tip Oracol. M-am îndrăgostit în adevăratul sens al cuvântului de felul în care mă jucam și veneau răspunsurile către mine.
Mulți ani, am considerat că ar fi greșit dacă aș adăuga la colecție și cărți de tip Tarot. Nu știam încă de unde exista această credință, însă mă feream mereu, chiar și de conversații despre Tarot.
Preferam să rămân în zona aceea roz, plină de 'norișori pufoși', unde nu existau decât răspunsuri pozitive.
Deși am mai primit seturi de Tarot cadou, nu simțeam deloc să le folosesc. Stăteau, la propriu, pe post de bibelou.
Toate acestea până într-un moment în care o prietenă mi-a oferit în dar un set de cărți de Tarot a cărui energie era atât de frumoasă, încât săptămâni la rând, păstram setul acela lângă mine continuu - atât când lucram, cât și când dormeam. Abia apoi mi-am dat seama că, de fapt, ne calibram energiile.
Iar de acolo, a început distracția. Am observat acuratețea impresionantă cu care veneau la pachet cărțile de tarot și m-am îndrăgostit.
Ulterior, au venit către mine diverse variații și combinații.
Mă folosesc de cărți în ședințele avute deja de foarte mult timp, însă până acum nu m-am gândit că ar putea fi un serviciu separat.
Însă răspunsurile primite și oferite prin intermediul cărților mă fac să înțeleg că al meu canal dorește să fie folosit și în acest sens. Nu știu cât timp are să fie valabil acest serviciu, dar momentan, ne bucurăm de el.
Iar ca să termin povestea începută - am conștientizat chiar nu de mult timp și de unde exista reținerea mea față de tarot. În copilărie, în biblioteca părinților mei, se ascundea un set de tarot.
Mi s-a deblocat aparent întâmplător amintirea faptului că, dintr-o curiozitate, într-o zi, le-am luat și am început să mă joc cu ele. Credeam că sunt același tip de cărți cu care mă jucam macao cu verișorii mei. Nu înțelegeam, totuși, de ce desenele erau atât de diferite.
Bineînțeles, în clipa în care am fost văzută cu ele, am fost certată, spunându-mi-se că sunt periculoase.
Mă bucur, totuși, că ele au existat în viața mea încă de la o vârstă atât de fragedă - căci aveam undeva la 4-5 ani când le-am găsit. Asta îmi confirmă, încă o dată, faptul că și acest lucru face parte din misiunea mea.
Așadar, abia aștept să vedem cum răspund cărțile la întrebările tale.
Câteva exemple despre cum sună întrebările:
'Am de luat o decizie importantă cu privire la viața mea. Am opțiunile X si Y. Ce spun cărțile despre ele?'
'Ce spun cărțile cu privire la viața romantică?'
'De ce nu reușesc să am parte de prosperitate în viața mea?'
'Ce mă așteaptă în luna X a acestui an?'
Prin achiziționarea serviciului, ai dreptul la un singur subiect abordat.